Scara cerului!

                                                Geneza 28:10-13a

            „Iacov a plecat din Beer-Șeba, și și-a luat drumul spre Haran.

            A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi, și s-a culcat în locul acela.

            Și a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau și se pogorau pe scara aceea.

         Și Domnul stătea deasupra ei, și zicea: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam, și Dumnezeul lui Isaac. “

         Scara, pe care Iacov a văzut-o în visul său, stă și astăzi sprijinită pe pământ și rezemată în cer, ca o invitație pentru fiecare om, la urcare în sfințenie spre veșnicie, treaptă cu treaptă.

            În anul 1971 am făcut armata la Pompieri și îmi aduc aminte că ori ce câte ori suna alarma, în graba noastră de a ajunge la mașinile de intervenție, săream câte două trei trepte, unii chiar mai multe, fiecare după cum era de agil și de sprinten.

            Dar, pe scara cerului, ori cât de mult ne-am grăbi, oricât de mult ne-am strădui să ajungem mai repede, să o luăm înaintea altora, nu putem să pășim decât din treaptă în treaptă. Prima este „treapta credinței” și fiecare suflet trebuie să pășească pe ea cu îndrăzneală.

            Nu se poate să urci spre cer fără credință. Evrei 11:6: „Și fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți Lui, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cel ce-L caută.”

            Nu este îndeajuns să crezi că există Dumnezeu, doar ca o forță, ca Stăpân în cer, ci trebuie obligatoriu să crezi că Domnul Isus Cristos este Fiul pe care Tatăl L-a dat să moară în locul nostru pe crucea de la Golgota. Cine nu crede în Fiul a și fost judecat...

            Apoi cea de a doua treaptă, este „treapta nădejdii”.

            Este o virtute divină să aștepți împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu de pe un pat de spital, sau de pe marginea unei prăpastii, dintr-un cuptor încins sau dintr-o vale adâncă. Dar oricine se încrede în Domnul are ca răsplată biruința.

            De atâtea ori, însă, vorbim de nădejdea noastră în Domnul, dar ne bazăm pe lucruri, pe întâmplări, pe șanse, pe resurse, pe împrejurări sau pe oamenii din jurul nostru și așteptăm ajutor dintr-o direcție sau alta, uitând că ajutorul și izbăvirea nu vine de nicăieri din altă parte decât de la Dumnezeu din cer.

            În 1 Samuel 17:37-38 găsim scris că împăratul Saul l-a îmbrăcat pe David cu armura sa, l-a încins cu sabia de războinic și apoi l-a trimis să lupte cu uriașul Goliat, spunându-i: „Du-te, și Domnul să fie cu tine.”

            Nici prin gând nu-i trecea lui Saul că David urma să lupte altfel decât cu arme făurite de mâini omenești, și nici că protecția lui venea de la Dumnezeu, și nu prin mijloace omenești. De multe ori ne bazăm pe mijloacele pe care le vedem cu ochii de carne și uităm de Dumnezeul care într-o clipă ne poate aduce izbânda; dar cine face un pas mai sus, pășind pe treapta nădejdii, rămâne neclintit pe calea credinței și așteaptă cu dor clipa întâlnirii cu Mirele ceresc.

          „Încă puțină vreme și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi.”…. . Biserica Domnului trebuie să aștepte cu credință și nădejde, împlinirea acestei  făgăduințe.

            Următoarea treaptă, a treia, este „treapta dragostei”. Invitația lui Dumnezeu pentru oricine vrea să ajungă în cer este aceasta: pășește pe scara cerului, chiar dacă pe ea vei întâlni necazuri, piedici, suferințe. „Să nu-ți pierzi la necaz credința”, mai fă un pas, mai urcă o treaptă. Mai fă un pas, urcă fără șovăire și calcă încrezător pe scara care duce spre Dumnezeu în cer.

            Aici, în timpul așteptării, s-ar putea să întâlnești decepții, amăgiri, greutăți. Dar „Nu-ți pierde nădejdea când ți-e greu”.

            Să nu-ți lași niciodată nădejdea în Domnul să se risipească, să se diminueze, ca ea să rămână întotdeauna vie.

            Mergi mai departe, fă pasul următor și urcă pe treapta iubirii.

      Dar fii atent pentru că poți să întâlnești aici binele, înălțarea, bogăția, fericirea pământească care trece ușor ca o umbră și s-ar putea să-ți pierzi dragostea, iar în acest caz, următorul pas îl vei face cu siguranță în gol și căderea va fi mare și dureroasă.

            Știi ce înseamnă să cazi de la înălțime?

            Eu am lucrat mulți ani la înălțime și nu mi-a fost teamă, dar mi s-a întâmplat să cad și nu mi-a fost de loc ușor. Sunt multe situații când oamenii au căzut și nu s-au mai ridicat.

            În uzina în care am lucrat timp de 29 de ani, în secția în care am lucrat cea mai mare parte a timpului, era un maistru care într-o zi a călcat pe capacul unui subsol tehnic, s-a prăbușit înăuntru și nu s-a mai ridicat. Acolo și-a găsit sfârșitul.

          În cele duhovnicești poți la fel, să te împiedici, să cazi și să nu te mai ridici, dar o mână stă întinsă gata să te apuce și să te salveze. Este mâna perforată a Domnului Isus Cristos, Mântuitorul lumii, care te strigă pe nume ca să-ți vină în ajutor.

            Ține întotdeauna mâna ta în mâna Lui și vei fi un biruitor.

          Poetul cântării spune: /„Să nu-ți pierzi la necaz credința/ și nici nădejdea când ți-e greu, / nici dragostea când ești la bine, / că-n ele pierzi pe Dumnezeu.”/

            Invitația Domnului pentru fiecare suflet este aceea de a urca pe scara cerului, treaptă cu treaptă fără să privească la necazuri, la împrejurări, la ispite și la provocări.

            Eu personal, de atâtea ori am vrut să dau înapoi. De multe ori am vrut să cobor, să abandonez totul. Și lucrul acesta nu este un vis.

            Însă, tocmai ca să ne dea un exemplu de statornicie, Domnul Isus mi-a spus să mă uit la El pentru că S-a urcat la cer înaintea noastră, călcând treaptă cu treaptă, dar mai ales călcând pe treapta dragostei depline.

            Dragostea Lui este și pentru tine suflete drag și lucrul acesta trebuie să te țină pe scara credinței.

            Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu a coborât din cerul sfânt și a pășit pe pământul acesta, învățându-ne ce înseamnă: credința, nădejdea, dragostea.

            Spunea Mântuitorul în Ioan 15:13 „Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.”

            El nu ne-a spus povești, nici întâmplări cu eroi Americani, ci S-a dat pe Sine ca exemplu personal. A luat crucea păcatelor noastre pe umerii Săi și a purtat-o până la moarte, urcând treaptă cu treaptă, pe credință, nădejde, dragoste.

            Credinţa este principiul fundamental al trăirii unei vieţi sfinte. „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” spune Cuvântul Sfânt în versetul 38.

            Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, nu în lucrurile pe care le vedem cu ochii de carne, sau în cele pe care le pipăim, ci este: „o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd, dar pe care le nădăjduim”

            Acestea sunt treptele pe care trebuie să pășim cu toată inima și să urcăm, știind că la capătul scării ne așteaptă Fericitul Tată, Domn și Dumnezeu, cu brațele deschise. El ne va primi în slavă și ne va îmbrăca cu o haină nouă de mireasă, ne va pune în deget inelul de fii și fiice ale Sale și ne va așeza la dreapta Sa alături de Fiul.

         Noi credem într-un Dumnezeu pe care nu-L vedem cu ochii de carne, dar știm și credem cu toată ființa noastră, că El există, că este cu noi după Cuvântul Său în toate zilele, fără excepție.

            El este cu noi și atunci când trecem prin furtună, și prin boală, și prin neajunsuri, dar este cu noi și în zilele pline de soare. Domnul Dumnezeu, nu ne abandonează niciodată!